Paradis

Drumul cuvântului paradis până în limba română este lung şi vechi.

El provine din limba avestică, o limbă iraniană (azi, moartă) cunoscută numai din utilizarea acesteia ca limbă în scriptura zoroastriană, Avesta, de la care provine numele său. 

În această limbă, exista cuvântul pairidaeza cu sensul "împrejmuire, grădină" (din pairi, "împrejur" şi daez-, "a zidi"). Acesta a trecut în limba ebraică sub forma pardes ("grădină", "paradis"), apoi în greacă (paradeisos), de aici, în latină (paradisus) şi în franceză (paradis), de unde l-am împrumutat noi, cu aceeaşi formă scrisă (paradis), dar pronunţat altfel (cu s sonor).